vineri, 23 mai 2014
Duminica pentru europarlamentare votez Iulian Capsali - pozitia 20 !
Eu, Duminica, votez Iulian Capsali, pozitia 20.
joi, 15 mai 2014
Ilie Serbanescu: “Occidentul a preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o!”
"În condiţiile realităţilor
încurcate din zilele noastre, cine şi de cine protejează este foarte
greu de stabilit. Pentru ţările slabe, de la periferii sau de la
întretăierea puterilor, nici nu ştii care administraţie străină este mai
rea: aceea eficientă sau aceea mai puţin eficientă? Actualmente, când
tensiunile geopolitice s-au întărâtat atât de aprig după anexarea
Crimeei de către Rusia, este extrem de interesant şi de relevant să se
ia aminte la câteva experienţe din istorie.
Administraţia rusă a fost una slabă şi ineficientă, deşi Rusia a fost puternică şi victorioasă. A cucerit teritorii, a avut sfere de influenţă şi control extinse. Pe unde a fost a cheltuit însă resurse uriaşe. A adus cum se spune bani de acasă pentru a-şi menţine controlul şi influenţa! Vietnam, Etiopia, Angola, Cuba, Afganistan sunt afaceri politice şi militare de putere şi prestigiu, dar afaceri financiare eşec. Nici în Europa de Est, Rusia n-a realizat vreo afacere din punct de vedere economic. A furnizat materii prime pe care le putea plasa oriunde în lume primind la schimb din Europa de Est mărfuri care calitativ nu puteau fi plasate în Occident.
Administraţia rusă a fost una slabă şi ineficientă, deşi Rusia a fost puternică şi victorioasă. A cucerit teritorii, a avut sfere de influenţă şi control extinse. Pe unde a fost a cheltuit însă resurse uriaşe. A adus cum se spune bani de acasă pentru a-şi menţine controlul şi influenţa! Vietnam, Etiopia, Angola, Cuba, Afganistan sunt afaceri politice şi militare de putere şi prestigiu, dar afaceri financiare eşec. Nici în Europa de Est, Rusia n-a realizat vreo afacere din punct de vedere economic. A furnizat materii prime pe care le putea plasa oriunde în lume primind la schimb din Europa de Est mărfuri care calitativ nu puteau fi plasate în Occident.
Controlul rusesc în Europa de Est
n-a distrus economia locală, i-a întârziat dezvoltarea sau poate n-a
racordat-o la progresul tehnologic, dar n-a desfiinţat-o. La antipozi,
s-au situat influenţa şi controlul britanic sau oladez. Imperiul
britanic n-a adus bani de acasă, ci a dus bani acasă! A trăit pe seama
teritoriilor cucerite, le-a extras seva sistematic şi masiv. Chiar şi
după ce le-a eliberat politic! Occidentul întreg trăieşte şi acum pe
seama fostelor dar şi actualelor colonii devenite periferii de sine
stătătoare cu numele. Este, în ansamblu, produsul unei administraţii
eficiente! Uitaţi-vă la România! Până spre anul 2000 nici n-a existat
pentru Occident. Nu o considera în sfera sa de influenţă.
În contextul slăbiciunilor Rusiei
din aceea perioadă, Occidentul a schimbat foaia. A preluat România în
NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară
istorică, a terminat-o! I-a luat sub control resursele naturale,
distribuţiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile
care îi erau de folos (pe restul dându-le la fier vechi), retailul,
întregul rulaj al banului. N-a mai rămas nimic important (strategic cum
se spune) în mâna românilor! Din punctul de vedere al controlului
economic, românii au ajuns străini în propria ţară: un exemplu, pentru
cărţile de istorie, de cucerire cu eficienţă de către străini a unui
teritoriu, chiar dacă încă numit ţară!
Dacă Rusia – a cărei ameninţare
este abil întreţinută de occidentali, în timp ce colaborează copios cu
aceasta – ar încerca să treacă la cârma economiei din România, ar trebui
să plătească sub formă de compensaţii investitorilor occidentali poate
cât nici nu face, căci aceştia, pe ce au dat vreo 10 miliarde euro, îi
vor cere vreo 100 miliarde euro. Aşa că, în privinţa unor asemenea
scenarii, mai uşor cu pianul pe scări! România nu este Crimeea! Pentru
că a trecut mai întâi pe la occidentali, care i-au luat tot caimacul!"
Autor: Ilie Serbanescu
Sursa: Jurnalul National
luni, 5 mai 2014
Renuntare vesela
Si te-astept cu trei garoafe
si te-astept cu trei idei
si in par am trei agrafe
si in ochi am trei scantei:
o garoafa pentru soare
o garoafa pentru ritm
o garoafa care moare
si-i garoafa din senin
si te-astept cu trei agrafe
si te-astept cu trei idei
si te-astept cu o garoafa
si in ochi am trei scantei:
o scanteie pentru soare
o agrafa pentru ritm
o idee care moare
si-o scanteie din senin
si te-astept cu o agrafa
si te-astept cu o idee
si te-astept fara garoafa
si in ochi am o scanteie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)