vineri, 7 octombrie 2011

Romania - Tudor Gheorghe - La fereastra cu gutuie





La fereastra cu gutuie
Flori şi trandafiri
Amintirea e şi nu e
Flori şi trandafiri
Dacă e, de mâini mă prinde
Flori şi trandafiri
Şi m-aruncă-ntre colinde
Flori şi trandafiri

Şi mă ninge, şi mă-ngheaţă
Şi mă-nvăluie-ntr-o ceaţă
Ca-ntr-un abur de lumină
Şi mă uit-aşa-n grădină

Arde focul, paie ude
Nimeni, nimeni nu m-aude
Arde focu-n paie ude
Nimeni, nimeni nu m-aude

Ninge ca o deşteptare
Peste lume cu iertare
Numai peste noi s-abate
Un miros de răutate

O zăpadă ca o zgură
Ce ne minte şi ne fură
Tot ce e şi tot ce nu e
Şi fereastra cu gutuie

Arde focu-n paie ude
Nimeni, nimeni nu m-aude
Arde focul, paie ude
Nimeni, nimeni, nu m-aude…

Versuri si muzica Tudor Gheorghe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu