Cântec vechi românesc

ROMANIA : Ion Vinea - Fira

Fata cu parul ca seceta,
cu dorul ca paiul,
cu inima ca luceafarul,
mi-amintesti satul din chenarul livezilor,
cumpana de lemn si jgheabul ei verde,
marginea padurilor cu iarba pitica
pe care zacea cartea necitita.

Fata a trestiilor si a talangilor,
in comoara codrului pasarea fluiera,
in trunchiuri ruinate plugareau cariile,
sanul tau strivise busuioc si minta,
gura ta radea,
risipea inele
de apa firul cantului,
ochii tai de planta infloreau de-un gand.

Fata cu trupul poleit de soare,
toamna a fost tarzie,- vitele veneau
poticnind si lenes si gemand acasa
Cum sedeai pe piatra si taceai de lung
aveai ochii celor cari adorm spre ziua,
coadele de-arama copleseau grumazul,
gleznele plapande se-ngropau in praf.

TAGORE - Esti tu,departe pe drumul...

Esti tu,departe pe drumul iubirii tale,
in aceasta noapte zgaltaita de furtuna,prietene ?
Vazduhul urla ca omul in deznadejde.
N-am somn in noaptea asta,si iarasi si iarasi
usa deschid si privesc intunericul,prietene !
Nimic nu pot deslusi dinainte-mi,
si cuget pe unde-i cararea ta,prietene !
Pe lamga ce mal intunecat
al raului de neagra cerneala,
pe langa ce margine de padure mahnita,
prin ce labirint de adanca tristete -
iti urmezi calea si vi spre mine,prietene ?

TAGORE - Zi dupa zi, el vine...

Zi dupa zi,el vine si pleaca.
Du-te si da-i o floare din parul meu,prietena!
Daca,daca te-ntreaba cine i-a dat-o.
te rog,nu-i spune cum ma cheama-
pentru ca zi dupa zi,doar vine si pleaca.

El poposeste-n pulbere subt pom.
Asterne-i un covor de flori si frunze,prietena!
Mahniti i-s ochii,mahnita lui privire
mi-aduce-n inima-mahnire.
El nu da grai la ceea ce-i in mintea lui posaca.
Zi dupa zi,doar vine si pleaca...