Metanie
Doamne, fă din suferinţă,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrimă velniţă
Ca-ntr-un pat adânc şi cald.
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrimă velniţă
Ca-ntr-un pat adânc şi cald.
Din lovirile nedrepte,
Faguri facă-se, şi vin,
Din înfrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.
Faguri facă-se, şi vin,
Din înfrângeri, scări şi trepte,
Din căderi, urcuş alpin.
Din veninul pus în cană
Fă miresme ce nu pier!
Fă din fiecare rană
O cădelniţă spre cer,
Fă miresme ce nu pier!
Fă din fiecare rană
O cădelniţă spre cer,
Şi din fiece dezastru
Şi crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
Şi fă zâmbet înţelept.
Şi crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lăstun albastru
Şi fă zâmbet înţelept.