Dimpreuna

  
         
           Felul cum gandesti si cum traiesti tu , va influenta si viata mea . Asa ca nu pot "sa-mi vad de treaba mea" si sa nu intervin , fie si macar cu o vorba .Suntem dimpreuna .

Instictoterapie 3 ; - Doamne , da-mi puterea sa mai cred , sa mai vad .

          Doamne ,  da mi putere pentru a avea motiv sa ma scol dimineata din pat .Doamne , da mi puterea de a ma bucura de rasaritul de soare si de ziua de azi .Doamne , da mi puterea si vointa de a mi folosi mainile  si capul meu . Doamne , da mi puterea de a gasi rostul vietii mele pe pamant . Doamne , da mi puterea de a face ceva folositor cu viata mea - talantul primit de la tine .Doamne , da mi puterea de a accepta  si intelege familia si oamenii de langa mine - macar atat , pana la iubire este cale lunga .Doamne da mi puterea si intelegerea de a te vedea in fiecare fir de iarba, in fiecare om , in fiecare rasarit si apus de soare , in fiecare copac si floare . Doamne da mi puterea de a ma iubi si accepta . Doamne da mi puterea de a actiona . Doamne da mi puterea sa mai cred, sa mai vad .

Lume , lume !

         



            Lume , lume ! Sunt extraordinara , nemaipomenita si uimitoare !!!!! Atentiune , atentiune,...Lume , lume,....am vrut sa vad cum se aude si ce ecou are sala ta !

Instinctoterapia 2

     


          Mancare cat mai putina , lipsa de mancare , foamea prelungeste viata . Mancat ce ti cere organismul ( aici nu este vorba despre cei care deja au 100 de kg si rontaie tot timpul cate ceva ) Eu ani la rand am mancat un mar pe stomacul gol . Ani la rand am facut cura cu ulei . Ani la rand am mancat nuci , nu puteam sta fara nuca in casa , in fiecare zi mancam nuca .Am avut o perioada cand am fost foarte dezhidratata si beam de la 3 l de lichide in sus ( lapte cu cacao , ceai , apa ) .
        


      

Instinctoterapie

           

        Pentru probemele de sanatate exista si Instinctoterapie . Mintea trebuie sa lucreze , nu trebuie lasat , masat locul respectiv , ori de cate ori putem ( cu o mana facem treaba , cu cealalta masam ). Miscare , multa miscare ( in afara seviciului ), oricat de dureros ar fi , sucuri multe facute in casa si multa rabdare . Rabdare , rugaciune si nadejde .Sucul eu il fac din sfecla rosie , morcov si mere , plus ghimbir ras .Nu va asezati la pat, nu va vaitati, cat puteti fara medicamente . Sanatate multa !
Ps . Eu nu am mai fost la spital, de cand am nascut....si mai inainte de asta la 4 ani cand am facut operatia de apenticita....

Duminica Ortodoxiei

     
                     Astazi a fost Duminica Ortodoxiei ;-cinstirea icoanelor.  Suntem atat de bogati prin Biserica noastra , prin martiri si sfintii ce-i avem....

Fara tv - pe banii pentru cablu, cumpara floricele si mere si hai in parc !

        Am fost si am platit internetul . In fata mea un om slab , imbracat saracacios , cu o voce stinsa ,  isi da banii pentru cablu pe 3 luni ; martie, aprilie , mai . I-am spus ca mai bine si-ar lua fructe si legume de banii aia si ar iesi in parc . Eu nu mai am tv. de 20 si ceva de ani ...Oamenii sunt terminati din cauza televizorului
Ps , Normal ca eu am platit pe februarie....nu vad ei bani in avans de la mine !

Epistola sfântului ambasador Klemm către români - Adrian Severin

« Răul se hrănește din tăcerea celor buni (2)

Epistola sfântului ambasador Klemm către români

March 10, 2016

Motto:
„Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”
​​​ Radu Gyr
Perplexitate, teamă, revoltă, durere, dispreț, milă, ilaritate, disperare… Acestea sunt câteva dintre ingredientele cocktailului de sentimente insuflate de fabuloasa epistolă a Excelenței Sale, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, domnul Hans Klemm, transmisă unui român fictiv cu numele James Bond.
Am fost avertizat că dacă voi da expresie publică amintitelor sentimente soarta mea nu va fi deloc bună și pentru o clipă m-am speriat. Mi-a apărut atunci înaintea ochilor imaginea lui Corneliu Coposu care spunea că față de suferințele îndurate de acest neam pentru a supraviețui cu demnitate, câțiva ani de pușcărie nu contează. Mi-am amintit și cuvintele Președintelui american Franklin-Delano Roosevelt care avertiza că în situații limită singurul lucru de care trebuie să ne fie frică este frica însăși. Cu acestea în cuget am început să scriu.
1. Perplexitatea mea are două cauze. Pe de o parte, descoperirea faptului că reprezentantul cel mai înalt al Americii pe lângă una dintre națiunile cele mai pro-americane din lume, nu știe nimic și dacă știe nu înțelege nimic despre cine este, ce apără și pentru ce luptă această națiune. Pe de altă parte, reconfirmarea faptului că Ambasadorul SUA în România lucrează cu hărnicie împotriva intereselor țării sale aici.
Este uluitor să constați că SUA au trimis în România un ambasador care nu înțelege diferența între modul de formare a națiunilor central-europene – pe criteriul etnic și pe baza unui trecut comun – și cel în care s-a format națiunea americană – pe criteriul civic și pe baza unui proiect de viitor comun. Istoria statelor europene este lungă și fără aportul ei identitar viitorul este de neimaginat. Istoria SUA este scurtă și de aceea, memoria neavând obiect, imaginația se dezvoltă nestingherită de constrângeri identitare. Orizontul european este fragmentat; cel american este global. Poate că este mai plăcut și mai eficient să fii american decât european. Este mai confortabil să poți spune că patria ta este acolo unde îți este bine (ubi bene ibi patria) decât să vrei cu tot dinadinsul să fie bine în patria în care strămoșii tăi și-au zidit casa. Nu le poți cere însă europenilor să facă saltul imposibil peste propria umbră numai pentru că tu nu ai umbră și vrei ca toți să îți fie asemeni.
Cu privire la națiunea română, domnul ambasador nu știe că naționalismul său a fost totdeauna de natură geopolitică, românii urmărind mereu să își consolideze securitatea iar nu să își afirme superioritatea față de alte comunități etno-culturale. Creștinismul românesc (și aici includ și cea mai mare parte a minorităților naționale) este inspirat de Dumnezeul iubitor și milostiv al Noului Testament iar nu de cel războinic și răzbunător al Vechiului Testament cu care au venit în bagaje pionierii americani. Biserica ortodoxă română este o biserică apostolică și prin aceasta aristocratică, respectiv una tolerantă și laică (sic!), lispită de tentații politice sau practici prozelitiste, cum este cazul majorității confesiunilor americane. Ca stat, deși fondată pe principiul naționalităților, România este astăzi o națiune civică, seculară și multiculturală. În mod tradițional ea este un spațiu de imigrare iar nu de emigrare (cu excepția relativă a ultimei jumătăți de secol), care nu se teme de străini tocmai întrucât i-a asimilat în mod pașnic pe toți cei care s-au stabilit pe teritoriul ei. Că au venit aici ducând în mână ramura de măslin sau au cerut pământ și apă, toți străinii ajunși pe ceea ce este astăzi teritoriu românesc, s-au făcut, vorba poetului, o apă și-un pământ. În felul ei România este un creuzet cultural (melting pot) ca și America, cu mențiunea că în el nu se topesc și se amestecă identități diferite ci identitățile sosite mai târziu se integrează într-un fond preexistent care astfel se transformă mereu rămânând în esență același (sic!). Spre a-și feri supușii de o asemenea asimilare, Imperiul Otoman le-a interzis musulmanilor să se stabilească la nord de Dunăre, în Principatele danubiene, să își întemeieze aici afaceri sau să își construiască moschei. De aceea peisajul românesc nu este marcat de prezența pitorească a minaretelor, cum se întâmplă în Balcani. “Visul românesc” a fost pacea; spre deosebire de “visul american” care a fost dominația.
Dacă ar fi știut toate acestea, domnul ambasador al SUA ar fi înțeles că actuala problemă a refugiaților arabo-musulmani nu are pentru români caracter cultural ci ține de securitate. În consecință ea nu are a fi rezolvată în termeni morali ci din perspectivă geopolitică. A o aborda din alt unghi este egal cu a le spune românilor că parteneriatul strategic româno-american nu valorează doi bani. Or, dezamăgirea românilor și americano-scepticismul subsecvent ei sunt în defavoarea Americii, mai ales în contextul celui de al treilea război mondial în curs de desfășurare.
2. Sentimentul de teamă are și el două rațiuni.
În primul rând, convingerea că antiamericanismul în creștere galopantă al românilor, pe focul căruia toarnă gaz prin panseurile sale însuși ambasadorul american, reprezintă o gravă amenințare la adresa securității naționale a României.
În al doilea rând, teama descinde din revelarea faptului că planul SUA nu ar fi acela de a avea în România, cu bunele și relele ei, un partener strategic ci de a demola identitatea „vechii Românii” pentru ca pe ruinele ei să clădească, după expresia dlui Klemm, „o nouă Românie”; nu neapărat islamică ci anațională și prin asta neeuropeană. Această Românie nu este descrisă de ambasadorul american de manieră afirmativă, substanțială și pozitivă, ci de manieră exclusivă, procedurală și negativă. „Noua Românie” nu oferă ci exclude – exclude „corupția”, adică, potrivit Codului lui Klemm, pe toți cei care apără identitatea și interesele „vechii Românii” – și nu zidește ci ordonează – adică instaurează teroarea statului așa zis de drept, prin care știm deja că, în virtutea aceluiaș Cod, se înțelege „complexul militar-judiciar” fundamentat pe concepții autoritar-populiste, care se învârte în jurul axei DNA-SRI.
Analizând mesajele simbolice ale recentului bilanț al DNA am dovedit că acestă instituție și universul al cărui centru este, dezvoltă o mentalitate de tip totalitar. Nu mai revin asupra argumentelor. Cum atunci când vorbește de „stat de drept” dl Klemm totdeauna la acest univers se referă, înțelegem ce are în vedere atunci când ne spune că proiectul „noii Românii” are ca obiectiv principal omnipotența „statului de drept”. Dacă Lenin se pare că dorea să organizeze statul ca pe o pușcărie perfectă în care urmau a fi reduși la neant dușamnii de clasă ai proletariatului, „statul de drept” al domnului Klemm, inspirat de ideologiile dreptei radicale, ambiționează realizarea unui cadru similar dar pentru exterminarea dușmanului de rasă. Nu este vorba de rasă în înțelesul etnic, căruia naziștii îi dădeau o conotație biologică, ci în înțeles cultural. Tot ereditatea este în discuție dar nu cea biologică ci cea culturală. Iată ce ni se pregătește. Să spunem lucrurilor pe nume.
3. Sursele revoltei față de acest mesaj sunt multiple. Cum să nu te revolți atunci când îl vezi pe ambasadorul american că îți vorbește sfătos despre statul de drept, în timp ce încalcă fără remușcări normele dreptului internațional codificate în Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state?! Cum să nu te cuprindă o sfântă indignare când același domn te îndeamnă să îi primești cu căldură și chiar să îi naturalizezi cu generozitate pe imigranții arabo-musulmani, la numai câteva săptămâni după ce tot el ne explica cu aceeași convingere că ridicarea vizelor de călătorie pentru români în SUA este exclusă și în timp ce țara sa a înălțat un zid (asemănător celui construit de comuniști la Berlin în timpul Războiului Rece) pentru a opri imigrația mexicană!? (Imigrație care înseamnă de fapt revenirea mexicanilor pe pământurile de unde au fost izgoniți prin forța armelor de nobilii înaintași ai dlui Klemm.) Cum să nu ți se urce sângele la cap când reprezentantul SUA ne îndeamnă să căutăm un Einstein printre sărmanii refugiați arabi fugiți din calea haosului ucigaș pe care tocmai necugetata politică americană l-a stârnit dar nu suflă o vorbă despre repatrierea Einstenilor români din Sillicon Valley, răpiți nouă în detrimentul viitorului „vechii Românii”!? Cum să nu te apuce nebunia când cel care zi de zi îi îndeamnă pe români să se urască între ei, să își renege conducătorii și să își distrugă elitele, le cere să îi iubească pe străini?! Nerușinarea se pare că nu are margini.
4. Textul ambasadorului Klemm este pentru mine și o sursă de imensă durere. Sunt inițiatorul parteneriatului strategic româno-american. Ideea acestui parteneriat s-a născut în biroul meu de la Ministerul Afacerilor Externe, în discuțiile cu consilierii mei și ea a fost dusă de mine la Washington cu prilejul vizitei efectuate acolo în aprilie 1997. Atunci am afirmat o dorință care sintetiza o întreagă filosofie politică: „prefer ca România să devină membru NATO ca partener strategic al SUA decât să devină partener strategic al SUA ca membru NATO.” Tot atunci – și de atunci încoace fără încetare – le-am spus compatrioților mei că parteneriatul cu SUA reprezintă principala garanție a securității noastre și că dacă nu dorim ca marile puteri euro-atlantice și euro-asiatice să facă tot felul de tranzacții peste capul nostru și pe seama noastră (aceasta incluzând strivirea noastră în cleștele geopolitic ruso-german), este esențial să menținem o relație specială cu Washingtonul, bazată pe inserarea utilă a României în strategia americană din regiunea Mării Negre și la gurile Dunării. Aceste idei, analizate și acceptate de principiu cu omologul meu, Secretarul de Stat Madeleine Allbright, și adjunctul acesteia, Strobe Talbott, au fost confirmate odată cu vizita oficială a Președintelui Bill Clinton la București, în iulie 1997, și transpuse în limbaj tehnic prin documentul convenit de mine cu asistentul Secretarului de Stat, Mark Grossman, tot la București, în toamna aceluiaș an. La baza parteneriatului așezasem cu mândrie și speranță cei patru „C”: comunicare, consultare, concertare, cooperare. Ulterior aveam să coprezidez împreună cu fostul Secretar american al apărării, William Perry, Comitetul de acțiune al parteneriatului strategic româno-american.
Ce poate fi mai dureros decât să vezi un asemenea proiect năruindu-se sub povara aroganței, frivolității, stupizeniei și iresponsabilității strategice dovedite de urmașii celor care l-au construit?! Ce poate fi mai trist decât constatarea că „parteneriatul celor patru C” se transformă într-un jalnic protectorat care nici măcar nu urmărește salvarea României istorice ci înlocuirea ei cu o „nouă Românie” fără trecut și vitregită de identitate, proiectată în laboratoare neromânești, inspirată de modele neromânești și croită după interese străine națiunii române autentice?! Ce poate fi mai tragic decât sentimentul că ți-ai împins compatrioții pe un drum care riscă să îi ducă spre neant, spre dispariția din istorie sau, în cel mai bun caz, spre rămânerea la periferia istoriei ca o națiune-surogat?! Vă asigur că este o durere atât de mare încât nici o alta nu mai contează și nici o amenințare nu mai sperie.
5. De unde vinde disprețul? Excelența Sa vorbește românilor pe un ton profesoral. Le dă exemple din viață. Spune ce le lipsește. Îi îndeamnă să fie buni și înțelepți. Le explică „pe înțelesul lor” la ce sunt utili imigranții și de ce valul lor nu este o „invazie” ci o „oportunitate”.
Nu știu dacă dl. Klemm își dă seama dar procedând astfel el ofensează inteligența unui întreg popor și abuzează de ospitalitatea sa. Bunăvoința afișată ostentativ nu este decât ipocrizie. Reacția față de asemenea prelegeri moraliste nu poate fi decât aceea de dispreț.
Dincolo de atari aspecte, nu poate scăpa atenției o presupusă subtilitate. Ambasadorul american face apel la mila românilor față de cei izgoniți de nevoi existențiale de pe melagurile lor natale, spre a aluneca ușor de la ideea ca aceștia să fie găzduiți în România la aceea ca ei să fie naturalizați în România. Soluția preconizată nu este așadar provizorie ci definitivă. Acești noi cetățeni români, ne învață domnul Klemm, nu numai că vor contribui la construirea unei economii românești vibrante ci și la făurirea unei culturii românești tot atât de vibrante. Cum, spre deosebire de economie, care are legi universale și beneficiază de tehnologii globalizate, cultura este un mod specific de a crea valori și de aceea conferă identitate unei națiuni, rezultă că, de fapt, ni se sugerează că românii trebuie să renunțe la actuala lor identitate; că actuala cultură românească ar trebui să se stingă pentru a face locul unei alte culturi. Lucru perfect coerent cu teza „noii Românii”, precum și cu aceea a distrugerii, inclusiv prin condamnări penale și încarcerări, a elitelor României vechi. Aflăm astfel de unde vine ideea „resetării întregii clase politice românești” strigată în mod spontan de niște „tineri frumoși și liberi” dar spălați pe creier, apăruți din neant și dispăruți tot acolo, ale căror „juste doleanțe” privind înlocuirea unui guvern democratic cu unul tehnocratic au fost susținute public de ambasadorul SUA.
Venite din partea unui inamic, asemenea șmecherii subversive sunt de înțeles. Când ele sunt opera unui aliat, se numesc trădare și trebuie să li se răspundă cu întregul dispreț cuvenit trădătorilor.
6. Domnul Hans Klemm mi-a trezit, însă, și mila. Cred că pe undeva el este de bună credință. Asta în sensul că face răul cu convingerea că face bine. Atâta știe, atâta înțelege, atâta spune.
Domnia sa face parte dintre aceia care sunt convinși că pe lume este doar atâta lumină câtă intră pe fereastra casei. De aceea nici nu și-a dat seama că prin spusele sale îi va ambarasa nu numai pe americanofobi ci și pe americanofili; ba chiar și cozile de topor năimite din România care, iată, s-au limitat la a difuza sec și fără comentarii „învățăturile” domnului Klemm ca pe un simplu editorial, deci ca pe produsul unui gen literar prin care autorul comunică liric exclusiv opinii personale.
La urma urmelor ambasadorul are dreptate când spune că imigranții aduc cu ei energii proaspete, imaginație, inițiativă, forță de muncă, spirit antreprenorial, îmbogățind cu ele țările în care se așează. Când o asemenea țară este una ca România, cu o populație rărită, îmbătrânită și cam leneșă, un asemenea aport de resurse umane este o binefacere. Dacă acceptându-l arăți și empatie pentru niște bătuți de soartă obligați să își părăsească vetrele străbune și să își caute norocul printre străini, cu atât mai bine. De ce atunci atâta supărare? Aceasta nu poate fi decât propagandă antiamericană pusă la cale de ruși sau eventual de nemți; nu-i așa? Virulența ei arată că „industria anticorupției” mai are mult de lucru și că secția judecătorească a DNA trebuie să își intensifice eforturile pentru a trimite la ghilotină pe „teroriștii” care dinamitează șantierul “României americane”.
Instincul îmi spune că domnul Klemm este un om onest și loial. El crede sincer că ceea ce spune este purul adevăr și că spunându-l servește cu devotament pe cei care l-au trimis în România și interesele legitime ale țării sale. De aceea muncește cu hărnicie pentru a le explica românilor ce așteaptă SUA ca ei să facă spre binele lor și al parteneriatului transatlantic. Cu cât explică mai mult, însă, cu atât devoalează mai mult proiecte de a căror malignitate nu este conștient și care îi înstrăinează pe români de acest parteneriat, altminteri, în formula lui inițială dar și în condițiile actualelor raporturi internaționale de putere, atât de necesar lor.
Această contradicție între iluzie și realitate, între intenții și fapte, între așteptări și rezultate, este sursa legitimă a unei imense tristeți.
7. Ea este însă și declanșatoarea unui imens hohot de râs; căci originea comicului stă în diferența dintre aparență și esență.
Domnul ambasador nu știe despre ce vorbește. Bunăoară nu știe că la contactul dintre civilizații diferite înflorește corupția, crima organizată, terorismul și traficul ilicit. Nu știe – sau a uitat, întrucât corectitudinea politică îi cere să uite – că imigranții europeni care au traversat Atlanticul cu poruncile Vechiului Testament în suflet, nu s-au stabilit în sânul unei comunități etno-culturale preexistente, ci și-au fondat coloniile (viitoarele SUA) pe un teren pustiit de băștinași prin aceleași metode sângeroase prin care, în antichitatea biblică, evreii și-au luat în primire „pământul promis”. Nu știe că sintezele culturale necesită secole spre a se realiza fără violență iar asta numai în măsura în care aportul nou vine gradual și în doze mici. Altminteri orice forțare alimentează xenofobia, intoleranța, purificarea etnică, genocidul și alte crime similare ce chiar dacă nu pot fi scuzate, pot fi explicate; căci răul, după cum spune Shakespeare, nu este în stele ci este în noi. Ar fi suficient ca domnul Klemm să studieze istoria țării de origine a familiei sale, Germania, pentru a o afla. Ca american de primă generație probabil că nu a făcut-o; așa cum nu vor fi lăsați să o facă cu istoria patriei lor nici românii de „ultimă generație” hărăziți a fi constructorii „noii Românii”.
Nu știe dar vorbește domnul ambasador. Vorbește pentru că nu știe. Mai cu seamă nu știe că nu știe. Or, acest contrast dintre seriozitatea cu care vorbește despre ce nu știe crezând că dânsul știe iar noi nu știm, pe când în realitate noi știm dar dânsul nu știe, provoacă o ilaritate de nestăpânit. Mai ales la un popor care, potrivit lui Petre Țuțea, este trist (cum să nu fii trist cu asemenea aliați?!) dar are mult umor.
8. Toate aceste sentimente se sintetizează într-unul de disperare. Aceasta are explicații multiple și oarecum contradictorii.
Nu ar fi corect să nu spunem că unele dintre aspectele relevate de ambasadorul Hans Klemm sunt juste.
Declinul demografic al Europei este o realitate. Europa are nevoie de sânge proaspăt și energii noi. Cum demografia este mama istoriei, tendințele ei actuale pe „bătrânul continent” sunt îngrijorătoare și impun schimbarea politicii în domeniul azilului și imigrației. O politică obligatoriu europeană a cărei adoptare a întârziat nu din cauza României ci a șovinismului bunăstării, specific democrațiilor decadente din Europa occidentală.
Este de asemenea adevărat că globalizarea este un fenomen natural și că separarea strictă a națiunilor culturale nu mai este realistă. De altfel, în istorie au dispărut atâtea mari civilizații – cea asiriană, cea babiloneană, cea egipteană etc. – iar omenirea a mers înainte. În măsura în care națiunile sunt un produs natural al istoriei ori cel puțin au fost impuse de nevoi apărute natural pe o anumită treaptă a istoriei, ele nu pot fi menținute artificial, împotriva mersului istoriei. Solidaritatea umană, pe deasupra frontierelor culturale care în mod tradițional ne despart, este azi nu doar o țintă nobilă, de atingerea căreia depinde pacea universală, dar și o țintă posibil de atins. Această idee stă la baza proiectului UE ca uniune de națiuni și de cetățeni.
Deocamdată este greu de conceput o lume în care valorile morale abstracte iau locul intereselor – individuale sau naționale. Egoismul rămâne să domine acțiunea oamenilor și a statelor. Nici o națiune nu poate lăsa garda jos în asemenea condiții. Ceea ce se poate face este, însă, ca, prin gestiunea comună a resurselor necesare dezvoltării, interesele naționale să poată fi definite de manieră convergentă într-un context geopolitic comun iar competiția dintre națiuni să fie moderată, lăsând locul concurenței dintre persoanele private. Totodată, este posibil ca egoismul exclusivist primitiv, de factură tribală, să fie înlocuit de solidaritate ca unică formă de egoism inteligent.
Or, te apucă disperarea când vezi cum o dezbatere serioasă, rațională și pozitivă asupra tuturor acestor teme esențiale este compromisă prin intrarea unui elefant moralist în magazinul de porțelanuri al multipolarismului asimentric global, amplificându-i dezordinea și așa uriașă.
După cum tot disperare se naște la constatarea refuzului diplomației americane (sau poate numai a ambasadei SUA la București) de a lua contact cu toate segmentele societății românești pentru a le asculta și a înțelege astfel mai bine realitatea românească. În loc să primească mâna întinsă de către românii care iubesc America precum sarea în bucate, dl ambasador Hans Klemm, asemenea unui Rege Lear american, preferă să se intoxice cu lingușirile înșelătoare ale unor prieteni falși, în spatele cărora nu este exclus să se ascundă chiar adversarul strategic de care se teme.
În fine, la disperare te duce inacțiunea servilă a diplomației românești. Nu este posibil ca văzând cum principalul tău parteneriat strategic se prăbușește sau se transformă într-un proiect neocolonial, să rămâi în pasivitate cu un zâmbet complezent, sperând că potopul va veni după plecarea ta. Domnul ambasador Klemm ar fi trebuit de mult invitat la MAE pentru o discuție clarificatoare. În paralel, ambasadorul României la Washington ar fi trebuit să ceară audiență la Secretarul de Stat John Kerry spre a-i exprima îngrijorarea față de demersurile diplomației americane la București, demersuri susceptibile să afecteze atât securitatea României cât și interesele vitale ale SUA în Europa orientală. Sunt convins că prin asemenea gesturi ceva s-ar putea îndrepta. Nimeni nu ridică însă un deget. Nimeni nu ajută America să înțeleagă și România să se salveze. Ceea ce este exasperant.
De aceea, totul rămâne pe umerii societății civile sau mai ales la voia hazardului unor luări de poziție izolate precum cea de față.
Știu că acest text va trezi reacții murdare. Echipa de zgomote a forțelor întunericului va sări să spună că sunt agent al Rusiei, că sunt corupt, că sunt naționalist și xenofob, că nu știu formula apei, că sunt conspiraționist, că sunt nepotul lui Brucan sau al mai știu eu cui, un hybris fără principii care se sinucide numai pentru a atrage atenția asupra sa. Eu care am creat parteneriatul româno-american; eu care am redactat Declarația de la Oradea privind România civică și multiculturală; eu care am denunțat printre primii corupția de sistem din România și de corupt ce am fost am rămas printre cei mai săraci oameni politici români, al cărui nume nu se găsește în nici una dintre rețelele de prădători vinovați de pauperizarea țării.
Toate acestea nu contează. Fiecare are o viață și această viață este arma cea mai puternică prin care poate înfrânge răul. Nimic nu poate alunga mai eficient tenebrele și mobiliza mai mult forțele binelui decât acceptarea senină a crucii. De aceea, pentru a-i convinge pe români să nu se teamă ci să se ridice în apărarea identității, demnității și libertății lor, am spus ceea ce am spus. Dixit et salvavi animam meam (am spus și astfel mi-amsalvat sufletul )
Adrian Severin

Intorceti-va acasa !

      


              Avem nevoie de voi , intorceti-va acasa ! Nu ne-am nascut pentru a ne ghiftui si nici pentru a trai  in iluzia unui " confort " Impacati-va cu cei care sunteti certati si veniti acasa . Daca nu va mosea baba Lina , voi nu mai erati acuma . Daca mos Gheorghe ,  nu inhama caii, sa plece cu mama voastra in puterea noptii , atunci cand copil fiind era bolnava, voi nu mai erati acuma . Tata Maria a adunat de pe drumuri pe strabunica voastra  orfana si a crescut-o cu alti 5 copii ai ei . Daca nu facea asta, voi nu mai erati acuma. Srabunicul vostru a fost salvat de Ion in timpul razboiului, daca nu facea asta, voi nu mai erati acuma . Srabunica voastra si-a crescut copiii cu poala ( din mila satului ) , daca nu facea asta , voi nu mai erati acum . Bunica voastra a crescut 10 copii, mama voastra a fost al 8-lea copil , daca nu facea asta voi nu mai erati acuma....Veniti acasa , aici este lupta ! Daca vreti sa va creasca copiii in tarie, veniti acasa ! Aici este trezia !

Putine zile au mai ramas....

      Putine zile au mai ramas . Stiu , stiu ca poti trai intr-o zi - ani , stiu ca poti trai in cateva saptamani  - cat intr-o viata ... Si totusi , esti atat de singura si zile au ramas atat de putine .

Valea Sambetei - 1 Decembrie 2015

Pupatul pe buze

   

         Nu am mai intrat pe aici si cat am fost, nu am fost foarte activa si in afara de asta ce am pus  au fost lucruri gandite si facute de altii. Cate emotii am avut atunci la inceput....!

.....Ieri in metrou, am vazut o mama tanara, care din doua in doua minute se pupa pe buze cu baiatul ei care avea cam 2-3 ani. Am intervenit si le-am spus ca nu este bine ce fac si ca atunci cand baiatul va creste si va avea o iubita,o va putea saruta pe buze....

        Este cel mai scarbos lucru pupatul pe buze intre rude, ori fara nici-un sentiment - scarbos si grotesc....

Duminica pentru europarlamentare votez Iulian Capsali - pozitia 20 !

Eu, Duminica, votez Iulian Capsali, pozitia 20.

Ilie Serbanescu: “Occidentul a preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o!”

         "În condiţiile realităţilor încurcate din zilele noastre, cine şi de cine protejează este foarte greu de stabilit. Pentru ţările slabe, de la periferii sau de la întretăierea puterilor, nici nu ştii care administraţie străină este mai rea: aceea eficientă sau aceea mai puţin eficientă? Actualmente, când tensiunile geopolitice s-au întărâtat atât de aprig după anexarea Crimeei de către Rusia, este extrem de interesant şi de relevant să se ia aminte la câteva experienţe din istorie.

Administraţia rusă a fost una slabă şi ineficientă, deşi Rusia a fost puternică şi victorioasă. A cucerit teritorii, a avut sfere de influenţă şi control extinse. Pe unde a fost a cheltuit însă resurse uriaşe. A adus cum se spune bani de acasă pentru a-şi menţine controlul şi influenţa! Vietnam, Etiopia, Angola, Cuba, Afganistan sunt afaceri politice şi militare de putere şi prestigiu, dar afaceri financiare eşec. Nici în Europa de Est, Rusia n-a realizat vreo afacere din punct de vedere economic. A furnizat materii prime pe care le putea plasa oriunde în lume primind la schimb din Europa de Est mărfuri care calitativ nu puteau fi plasate în Occident.

Controlul rusesc în Europa de Est n-a distrus economia locală, i-a întârziat dezvoltarea sau poate n-a racordat-o la progresul tehnologic, dar n-a desfiinţat-o. La antipozi, s-au situat influenţa şi controlul britanic sau oladez. Imperiul britanic n-a adus bani de acasă, ci a dus bani acasă! A trăit pe seama teritoriilor cucerite, le-a extras seva sistematic şi masiv. Chiar şi după ce le-a eliberat politic! Occidentul întreg trăieşte şi acum pe seama fostelor dar şi actualelor colonii devenite periferii de sine stătătoare cu numele. Este, în ansamblu, produsul unei administraţii eficiente! Uitaţi-vă la România! Până spre anul 2000 nici n-a existat pentru Occident. Nu o considera în sfera sa de influenţă.

În contextul slăbiciunilor Rusiei din aceea perioadă, Occidentul a schimbat foaia. A preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o! I-a luat sub control resursele naturale, distribuţiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos (pe restul dându-le la fier vechi), retailul, întregul rulaj al banului. N-a mai rămas nimic important (strategic cum se spune) în mâna românilor! Din punctul de vedere al controlului economic, românii au ajuns străini în propria ţară: un exemplu, pentru cărţile de istorie, de cucerire cu eficienţă de către străini a unui teritoriu, chiar dacă încă numit ţară!

Dacă Rusia – a cărei ameninţare este abil întreţinută de occidentali, în timp ce colaborează copios cu aceasta – ar încerca să treacă la cârma economiei din România, ar trebui să plătească sub formă de compensaţii investitorilor occidentali poate cât nici nu face, căci aceştia, pe ce au dat vreo 10 miliarde euro, îi vor cere vreo 100 miliarde euro. Aşa că, în privinţa unor asemenea scenarii, mai uşor cu pianul pe scări! România nu este Crimeea! Pentru că a trecut mai întâi pe la occidentali, care i-au luat tot caimacul!"

Autor: Ilie Serbanescu

Sursa: Jurnalul National

Renuntare vesela

        

Si te-astept cu trei garoafe
si te-astept cu trei idei
si in par am trei agrafe
si in ochi am trei scantei:
o garoafa pentru soare
o garoafa pentru ritm
o garoafa care moare
si-i garoafa din senin

si te-astept cu trei agrafe
si te-astept cu trei idei
si te-astept cu o garoafa
si in ochi am trei scantei:
o scanteie pentru soare
o agrafa pentru ritm
o idee care moare
si-o scanteie din senin

si te-astept cu o agrafa
si te-astept cu o idee
si te-astept fara garoafa
si in ochi am o scanteie

Ceauşescu a garantat împrumuturile contractate de la FMI cu aurul Apusenilor

Ceauşescu a garantat împrumuturile contractate de la FMI cu aurul Apusenilor

Nicolae Ceauşescu, condamnat la moarte prin împuşcare pentru Roşia Montană

Ceauşescu garantase împrumuturile contractate de la FMI cu aurul Apusenilor! Ceea ce ştim, e că la Roşia Montană se află... zăcăminte foarte importante de arseniu, galiu, germaniu, molibden, titan, vanadium şi mai ales WOLFRAM, toate având aplicaţii militare şi industriale strategice. Wolframul, metalul cu punct de topire extrem de înalt, este folosit în industria aero-spaţială, dar şi în ogivele nucleare. Wolframul se găseşte doar în două locuri pe planetă. În Afganistan şi în România, în Munţii Apuseni.
 În 1982, România atingea vârful de plată al datoriei de 11 miliarde USD către FMI şi avea nevoie de lichidităţi pentru a nu intra în incapacitate de plată. Conform contractului semnat cu FMI, incapacitatea de plată presupunea cedarea aurului din Apuseni, cu care România garantase împrumuturile.
Institutul de Prospecţiuni şi Foraje „Geofizica” aduce la cunoştinţa lui Ceauşescu că în Apuseni, pe lângă aur se află şi alte comori extrem de importante. Aflând acestea, Ceauşescu ia o decizie care uimeşte Planeta. În loc să permită FMI-ului începerea exploatării din Apuseni şi de la Roşia Montană, Ceauşescu plăteşte până în 1985 întreg debitul de 11 miliarde USD. Eforturile întregii ţări au fost imense. Majoritatea produselor alimentare luau calea exportului , energia electrică era direcţionată 99% spre producţia industrială, limitând astfel în multe cazuri accesul populaţiei la iluminatul casnic.
Efortul imens făcut de popor în acele vremuri viza indirect salvarea zăcămintelor din Munţii Apuseni, zăcaminte girate ca de altfel şi astăzi FMI-ului. Plătirea datoriilor înainte de termen a înfuriat rău FMI-ul astfel că am fost penalizaţi aspru prin aproape triplarea dobânzii de drept. Exact precum un cămătar fără scrupule FMI-ul a mai luat un rând de piele de pe noi, dându-ne un nou termen pentru luna martie 1989.
Noul termen de 4 ani a fost din nou devansat de Ceauşescu, care cu ajutorul sacrificiilor imense făcute de popor reuşeşte să strângă suma totală care ne elibera de absolut orice datorie cu un an mai devreme! Din 1988 Romania nu mai avea datorii şi nu doar din martie 1989 cum unii trădători încearcă să modifice adevărul, pentru a ascunde de fapt cele peste 18 miliarde avute în plus la momentul atacării României, miliarde a căror urmă e îngropată deocamdată în filele dosarului BANCOREX.
 România era o maşină de făcut bani, de făcut valută forte şi nicidecum un morman de fier vechi cum a afirmat agentul străin Petre Roman. Cele 18 miliarde avute în plus se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare, creanțe și sume aflate în curs de achitare ca urmare a exporturilor efectuate. De ciudă că România nu mai are datorii n-i s-a retras deîndată de către S.U.A. şi Clauza Naţiunii celei mai Favorizate.
Plusul imens de 18 miliarde U.S.D. a început să producă modernizări în industrie.
UM Cugir spre exemplu a fost dotată cu strunguri noi-nouţe suedeze, strunguri dotate cu CNC ( comandă numerică computerizată). Inginerii de atunci au amânat schimbarea liniilor tehnologice pe diverse motive, iar după lovitura de stat din dec 1989 strungurile moderne, utilajele noi destinate retehnologizării, au rămas la comandă tot în magazii. Nu numai la UM Cugir ci în întreaga țară s-a dat stop punerii în funcțiune a utilajelor noi, deja achiziționate. Industria românească trebuia oprită.
Utilajele noi, strunguri, freze, etc au ajuns la fier vechi conform directivei date de străinul Petre Roman, actualmente parlamentar PNL.
         Fără a avea datorii majore , Ceauşescu pune la cale un plan de exploatare al Apusenilor încă din 1985. FMI-ul înnebuneşte de-a dreptul, Soros la fel. Planul cu bătaie lungă a lui Ceaușescu le dă insomni și palpitații deoarece până în 2040 urmau să se exploateze intensiv zăcămintele de aur, argint şi metale rare, ce urmau să aducă României un profit evaluat în 2013 la nu mai puţin de 400-500 miliarde de euro !!! Profit!!! Deja se întrecea orice măsură. România nu mai avea nevoie de nimic din afară, îşi acoperea singură necesarul intern, exporta masiv, şi punea la cale împreună cu China, Iranul şi Libia, o replică a FMI, prin BANCOREX. Pentru aceasta Ceaușescu trebuia condamnat la moarte prin împşcare şi România condamnată la jaf şi sărăcie! Care dintre dumneavoastră n-ați strânge cureaua şi nu aţi agonisi bănuţ cu bănuţ timp de 8 ani pentru ca apoi să trăiţi 1000 de ani voi şi neamul vostru în bogăţie şi prosperitate?
Mai mult decât atât imaginaţi-vă ce sume s-au pus în joc de FMI, Soros sau alţii lezaţi de independenţa noastră financiară pentru a se cumpăra geologi (Gelu Voican Voiculescu a fost geolog la Roşia Montană până la revoluţie), bancheri ( Mugur Isărescu a fost economist la Institutul Bancar Mondial), economişti ( Stolojan si Văcăroiu au fost colegi la Institutul National de Planificare Economică) dar nu în ultim rând ingineri care să amâne retehnologizarea, merceologi care sa deturneze fluxul de aprovizionare cu alimente, …? Aici a greşit Nicolae Ceauşescu DEOARECE trădarea a venit de lângă el. Dar asta-i altă poveste la care n-am cum să nu revin atâta timp cât sunt în viaţă.
       Oare câţi soldaţi mai are România? Ceauşescu a demonstrat în timpul procesului – ilegal că a fost un conducător adevărat ce nu face compromisuri nici chiar în faţa morţii. Chiar şi acum după 24 ŞI CEVA DE ANI , Iliescu şi ceilalţi poartă-n suflet frica că Ceaușescu s-ar putea întoarce. Ei simt ceva şi chiar au dreptate. Ceauşescu e încă „viu” şi istoria-l va răzbuna! Promit să revin foarte curând cu noi informații despre motivul secret ( din nou Roşia Montană) al vizitei avute de Victoria Nuland ( secretarul de stat American) la palatul Cotroceni și despre posibila legătură dintre cutremurul anunțat de aproape 1 an pe site-ul oficial al ambasadei S.U.A. din București și nesupunerea României de a permite exploatarea zăcămintelor din Apuseni dar nu numai! Până atunci vă sugerez să citiţi dacă nu ştiţi deja câte ceva despre tehnologiile HAARP, tehnologii capabile spun unii de declanşarea cutremurelor printre altele! Unele documente ale armatei americane arata lucrurile mult mai clar: HAARP are scopul de a descoperi metode de „exploatare a ionosferei in folosul Departamentului de Apărare… da interesant!....
Sursa;
http://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/43275-ceausescu-a-garantat-imprumuturile-contractate-de-la-fmi-cu-aurul-apusenilor.html

http://www.criterii.ro/index.php/en/polemici/9126-un-text-de-cosmar-dar-daca-e-adevarat

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar.
 Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ‘80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor.
 Mi-aduc bine aminte de tonul cu care “Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna!
 Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm!
Prin anii ‘87 – ‘88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile.
Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.
Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.
 Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989?
Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!
Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”!
 Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite.
 Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte!
 Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa.
Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, înAmerica Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!
 Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! K.G.B.-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte.
 Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din. patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român! De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-l credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut „revoluţia”, ezităm să-l recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat.
Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare.
Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfânt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă?
Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge, de generali şi colonei.
Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori.
La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile? Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n piept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!
S-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român.
Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!
Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori!
Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix!
Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez! Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos încă cu mult înainte de decembrie 1989 şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte. Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ‘70!
Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate!
 Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au asmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor.
 Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte.
Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta a fost unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.
Ion Coja
 http://www.criterii.ro/index.php/en/polemici/9126-un-text-de-cosmar-dar-daca-e-adevarat

Eu in primavara 2014

            Ma mir cum am putut sa rezist,este scrasnirea dintilor...fara o doza de nebunie nu ai cum sa treci...
Si la urma urmei de ce toate astea ? Omenirea este impinsa pe drumul asta, cel puternic se foloseste de cel slab....si ne mai miram de ce atatea boli....

Toamna trecuta

Maria Raducanu & Maxim Belciug - Pe langa plopii fara sot (Guilelm Sorba...