Insir-te Margarite..... Noaptea Nemirei
" SPUNE O LEGENDA VECHE SI APROAPE UITATA , dar, vorba ciobanului care mi-a depanat-o, " cu cat mai uitata, cu atat mai adevarata ", ca Nemira, vantul care in anumite zile de toamna suiera in Retezat a spaima si moarte, a fost candva o ciobanita barbata si harnica fara pereche ; ea isi avea stana pe plaiurile cu iarba dulce ale Parangului. Traia retrasa din lumea oamenilor intre creste si paduri, fara teama railor si a fiarelor salbatice. Toata bucuria ei in aceasta pustietate de munte era un fecior frumos si voinic din cale-afara, pe care, odrasla de imparat daca l-ar fi vazut, l-ar fi indragit. Singur pazea stana de fiare si furi , el purta turma la pascut pe plaiuri si poieni cu iarba spornica , tot el pregatea la lumina lunii casul si branza . Atata bucurie avea bacita si de aceea il ferea de privirea si rautatea oamenilor. Ii inspicase flacaului mustata, dar inca nu parasise muntele. Legatura cu lumea pentru negot si putinul necesar gospodariei ramasese si acum , cand el crescuse dupa masura brazilor , in seama mamei , femeie tare de virtute , cunoscuta in satele din vale pentru cinstea si omenia ei . Nu o data, la vremuri de navaliri si primejdii, ultima nadejde a celor de la ses era stana Nemirei caci dupa cum ati banuit, acesta era numele muntencei...
<
